Drumul Viilor înseamnă povestea descoperirii vinurilor româneşti. Proiectul a început în 2013 şi după mai mult de 150 de tururi şi 3000 de turişti, aceasta continuă şi în 2024 în Dealu Mare. Ca în fiecare an, aducem îmbunătăţiri turului. Vom vizita noi crame, noi locuri, între timp am descoperit noi poveşti ale locurilor.
Excursia de o zi este o incursiune scurtă, sâmbăta, la câteva dintre cele mai reprezentative crame din Dealul Mare. După doua zile petrecute cu podgorenii din Dealu Mare cu siguranţă universul şi cunoştineţe noastre viticole vor fi mai largi.
Turul de două zile include:
– Transport București – Dealu Mare – București;
– Vizită cu degustare la cramele Apogeum, Licorna, 1000 de chipuri și Lacerta*;
– Masa de prânz ;
– Vizită la Conacul Bellu ;
– O noapte de cazare în camere duble la pensiunea Casa Colinelor 3* din Urlați;
– O cina si un mic dejun la pensiunea Casa Colinelor 3* din Urlați;
– Vizite în vie;
– Materiale informative;
– Ghid însoțitor.
Drumul Viilor – Dealu Mare este o ocazie bună, nu numai pentru a descoperi lumea vinului, ci şi pentru a vă convinge că România poate şi merită un loc pe harta viticolă a lumii.
Tarif: 230,00 EUR / pers
Supliment de single : 30,00 eur
Observatii
Termene de plată și anulare:
Plata integral cu 10 zile înainte de începerea turului.
În caz de renunțare penalizările sunt următoarele: 50% cu până la 30 zile înainte de începerea programului și 100% între 14 și 0 zile.
Grup minim: 8 persoane/Grup maxim: 16 persoane.
În cazul în care nu se întrunește grupul minim, turul se anulează. Vom reconfirma turul prin e-mail cu 30 zile înainte de începerea acestuia.
Plecarea din București este la sâmbăta la ora 08:30 , din Piaţa Victoriei (Service Aviatorilor), iar returul este duminica în jurul orei 17:00
*Cramele sau ordinea se pot schimba în funcție de disponibilitate.